Dan Hodos

Hagi merita statuie

“Ar trebui sa ne faceti statuie, baaaa!!”….urla Hagi in conferinta de presa, rosu la fata….

Atunci iesise la iveala caracterul lui orgolios, capricios si coleric. Ce a urmat in anii de dupa, stim toti. Hagi a mai jucat, tot timpul demn si bine. Nu asta era problema, fotbalul a fost pentru el viata, in sine. Ziaristi banditi l-au mai momit prin interviuri si emisiuni sa receidiveze. Asa, Hagi a devenit Gica si ne aduceam aminte mai mult de “ai n-ai mingea, dai la poarta”….Uitasem ca el a dat la poarta, cu mingea, de la 50m, in vinclu…si de pe stanga, si de pe dreapta….si lui Southhall si lui Cordoba…
Aveam 14 ani, blocam strada cu baietii de la bloc sau din clasa si toti soferii claxonau de bucurie. Cand juca Romania, indiferent de echipa, stiai ca va da gol. Il asteptai. Gica, avea sau n-avea mingea, dadea la poarta sau la varf. Si era gol.
Au trecut anii, Gica, a incercat sa faca fotbal in continuare. Numai ca fotbalul pe care il stia si vedea el nu era ca fotbalul in care se scalda majoritatea. Hain si mocirlos.
Gica s-a intors acasa, la Constanta. A pus treningul pe el si a luat o echipa mica. S-a agitat pe marginea terenului si a inceput sa faca fotbal, asa cum stia el. Baietii viitorului, chiar daca erau mai aproape decat altii de Mamaia, se trezeau, nu se culcau, la 6am.
Gica acum are o echipa mica si inimoasa, un copil tanar, muncitor si talentat. El le-a crescut pe amandoua.

Gica are “Viitorul”, chiar daca n-are statuie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Dovedeste ca nu esti robot *